MUSIC CAMP INTERNATIONAL

Muzica vine din suflet

de la Silvia Nedelea

Cred că fiecare copil care a participat la MUSIC CAMP INTERNATIONAL are o poveste interesantă despre cum a ajuns să cunoască această minunată organizație.
În urmă cu șapte ani, eram in clasa a cincea, când profesoara de muzică din școală a format un cor de zece copii care știau germană, ca să cânte colinde nemțești la un concurs. După competiție ne-a întrebat cine ar vrea să se înscrie la o tabără de zi de muzică, care urma să aibă loc la sfârșitul vacanței de vară în cadrul festivalului de muzică clasică “George Enescu”, organizat din doi în doi ani la București. Tabăra dura o săptămână. Iată, așa simplu, am fost norocoasă sa ajung la MUSIC CAMP INTERNATIONAL. Nici nu-mi puteam imagina la acel moment ce lume fascinantă se afla în spatele acestui nume!
A trecut vara, vacanța de după clasa a cincea era pe sfârșite, dar începea tabăra. În prima zi ne-am adunat peste 300 de copii din tot Bucureștiul. Într-o săptămână trebuia să invățăm cinci, șase cantece pe care să le interpretăm la concert, iar acestea nu erau cântece pentru copii, ci erau de Beethoven sau Händel! Experiența organizatorilor și-a spus cuvantul! Instructorii ne-au motivat, iar cu marele ajutor al lui Connie, dirijoarea, am cântat la concert alături de orchestra simfonică, în fața a sute de oameni. Nici nu am avut toți loc pe scenă, fapt pentru care Connie ne-a pus prin public.
Festivalul “Gerorge Enescu” 2011, București: Scena Festivalului este neîncăpătoare pentru sutele de copii.
Festivalul “Gerorge Enescu” 2011, București: La primul meu concert cu orchestră simfoniocă.
Festivalul “Gerorge Enescu” 2013, București: Catedrala ”Sf. Iosif” arhiplină de copii și spectatori.
Festivalul “Gerorge Enescu” 2013, București: Fericirea adusă de muzică pe chipurile copiilor.
Festivalul “Gerorge Enescu” 2015, București: În lumina reflectoarelor la Palatul Copiilor.
Festivalul “Gerorge Enescu” 2015, București: Ca de fiecare dată, un succes!
Am avut șansa să interpretez nu numai piese la care doar visam că aș putea vreodată să le învăț, dar și să studiez să cânt o melodie la instrumente de care nici măcar nu știam că există: Orff, clopoței clasici, clopoței rezonanți, etc.
Paștele cu Maeștri Sibiu 2017: Muncă în echipă la clopoței clasici. Fiecare clopoțel e o notă din partitură.
Paștele cu Maeștri Sibiu 2017: Violoniști începatori.
În fiecare an MUSIC CAMP INTERNATIONAL organizează în preajma Paștelui tabăra „Paștle cu Maeștri”. E un moment pe care îl aștept cu nerăbdare! Aproape o suta de copii din toată țara ne stângem pentru o săptămână într-un oraș (Cluj, Sibiu, Brașov, Sinaia, Iași...). Pe o parte din ei îi știu din alte tabere, însă mulți sunt noi. Ne bucurăm că putem sta tot timpul împreună, iar pe lângă cor și instrumente avem diverse activități, jocuri, seara talentelor, film. Este tare amuzant deoarece și profesorii participă la fel ca noi. Ne simțim ca într-o famile mare!
Paștele cu Maerștri Sibiu 2016: Promovăm concertul (flash mob) în Piața Mare din Sibiu.
Programul este unul solicitant, mai ales pentru o persoană cu puțină experientă, dar muncim din greu iar rezultatul se vede la concert. E o zi de bucurie, însă și plină de tristețe când vine clipa să ne luăm rămas bun de la atâtea persoane minunate! Și sunt așa multe...!!
Paștele cu Maerștri Sinaia 2014: Înainatea concertului în Sala Oglinzilor din Cazinoul din Sinaia, răspândiți, cu instrumente, în public.
Paștele cu Maerștri Sinaia 2014: Ultimele verificări pentru a începe un minunat concert.
Paștele cu Maerștri Cluj 2015: Repetiție cu instrumentele înaintea concertului, cântec ”Jesus währet allem Leide”, în Biserica Piaristă.
Paștele cu Maerștri Sibiu 2017: Repetiție generală , prima dată cu orchestra, Biserica Sfânta Treime din Piața Mare.
Paștele cu Maeștri Sibiu 2016: în plin concert final.
Paștele cu Maeștri Sibiu 2016: Sfârșitul concertului de Paști; sunt prezentați profesorii.
Paștele cu Maeștri Sibiu 2017: Cu tristețe ne despărțim de instrumene și prieteni.
Paștele cu Maeștri Sibiu 2016: Muzica ne-a adus împreună pentru o săptămână.
Aceasta este povestea mea, poate nu este cea mai interesantă, dar mie mi-a schimbat mult viața.
Mulțumesc în mod deosebit lui Connie Fortunato, inițiatoarea și sufletul acestui proiect, care din America vine în România, pentru a deschide copiilor, cu ajutorul muzici, o fereastră spre o lume minunată.
Paștele cu Maeștri Sinaia 2014: Connie, dirijoarea noastră, alături de câteva fete din cor.
Îi mulțumesc, de asemenea, lui Eszter, care împreuna cu echipa ei de profesori, pe lângă lecții cu copiii se ocupa de organizare, cazare, masă, orchestră; fac tot ce pot ca să nu ne lipsească nimic și să ne simțim bine. Acești oameni cred în puterea modelatoare a muzicii, iar pasiunea lor este molipsitoare!
Paștele cu Maeștri 2017: Portret de familie.
Paștele cu Maeștri Sibiu 2017, concertul:
MUSIC CAMP INTERNATIONAL Site
zurück zur Startseite Kalender 2017