Punguta cu doi bani

Era odata o baba si un mosneag. Baba avea o gaina, si mosneagul un cucos; gaina babei se oua de câte doua ori pe fiecare zi si baba mânca o multime de oua; iar mosneagului nu-i da nici unul. Mosneagul într-o zi perdu rabdarea si zise:
- Mai baba, manânci ca în târgul lui Cremene. Ia da-mi si mie niste oua, ca sa-mi prind pofta macar.
- Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcita. Daca ai pofta de oua, bate si tu cucosul tau, sa faca oua, si-i mânca; ca eu asa am batut gaina, si iacata-o cum se oua.
Mosneagul, pofticios si hapsin, se ia dupa gura babei si, de ciuda, prinde iute si degraba cucosul si-i da o bataie buna, zicând:
- Na! ori te oua, ori du-te de la casa mea; ca sa nu mai strici mâncarea degeaba.

Cucosul, cum scapa din mânile mosneagului, fugi de-acasa si umbla pe drumuri, bezmetec. Si cum mergea el pe-un drum, numai iata gaseste o punguta cu doi bani. Si cum o gaseste, o si ia în clont si se întoarna cu dânsa înapoi catre casa mosneagului. Pe drum se întâlneste c-o trasura c-un boier si cu niste cucoane. Boierul se uita cu bagare de seama la cucos, vede în clontu-i o punguta si zice vezeteului:
- Mai! ia da-te jos si vezi ce are cucosul cela în plisc.
Vezeteul se da iute jos din capra trasurei, si c-un feliu de mestesug, prinde cucosul si luandu-i punguaa din clona o da boieriului. Boieriul o ia, fara pasare o pune în buzunar si porneste cu trasura înainte. Cucosul, suparat de asta, nu se lasa, ci se ia dupa trasura, spuind neîncetat:
Cucurigu! boieri mari,
Dati punguta cu doi bani!
Boierul, înciudat, când ajunge în dreptul unei fântâni, zice vezeteului:
- Ma! ia cucosul ist obraznic si-l da în fântâna ceea.
Vezeteul se da iarasi jos din capra, prinde cucosul si-l azvârle în fântâna! Cucosul, vazând aceasta mare primejdie, ce sa faca? Începe-a înghiti la apa; si-nghite, si-nghite, pâna ce-nghite toata apa din fântâna. Apoi zboara de-acolo afara si iarasi se ia în urma trasurei, zicând:
Cucurigu! boieri mari,
Dati punguta cu doi bani!
Boierul, vazând aceasta, s-a mirat cumplit si a zis:
- Ma! da' al dracului cucos i-aista! Ei, las' ca ti-oiu da eu tie de cheltuiala, mai crestatule si pintenatule!

Si cum ajunge acasa, zice unei babe de la bucatarie sa ia cucosul, sa-l azvârle într-un cuptor plin cu jaratic si sa puna o lespede la gura cuptorului. Baba, cânoasa la inima, de cuvânt; face cum i-a zis stapânu-sau. Cucosul, cum vede si asta mare nedreptate, începe a varsa la apa; si toarna el toata apa cea din fântâna pe jaratic, pâna ce stinge focul de tot, si se racoreste cuptoriul; ba înca face s-o aparaie prin casa, de s-au îndracit de ciuda hârca de la bucatarie. Apoi da o bleanda lespezei de la gura cuptiorului, iesa teafar si de-acolo, fuga la fereastra boierului si începe a trânti cu ciocul în geamuri si a zice:
Cucurigu! boieri mari,
Dati punguta cu doi bani!
- Mai, ca mi-am gasit beleaua cu dihania asta de cucos, zise boieriul cuprins de mierare. Vezeteu! Ia-l de pe capul meu si-l zvârle în cireada boilor s-a vacilor; poate vreun buhaiu înfuriat i-a veni de hac; l-a lua în coarne, si-om scapa de suparare.
Vezeteul iarasi ia cucosul si-l zvârle în cireada! Atunci, bucuria cucosului! Sa-l fi vazut cum înghitea la buhai, la boi, la vaci si la vitei; pan-a înghitit el toata cireada, s-a facut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastra, întinde aripele în dreptul soarelui, de întuneca de tot casa boierului, si iarasi începe!
Cucurigu! boieri mari,
Dati punguta cu doi bani!
Boierul, când mai vede si asta dandanaie, crapa de ciuda si nu stia ce sa mai faca, doar va scapa de cucos.
Mai sta boierul cât sta pe gânduri, pana-i vine iarasi în cap una.
- Am sa-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiti la galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca si-oiu scapa de dânsul. Si, cum zice, umfla cucosul de-o aripa si-l zvârle în zahnaua cu banii; caci boieriul acela, de mult banarit ce avea, nu-i mai stia numarul. Atunci cucosul înghite cu lacomie toti banii si lasa toate lazile pustii. Apoi iesa si de-acolo, el stie cum si pe unde, se duce la fereastra boierului si iar începe:
Cucurigu!boierimari,
Dati punguta cu doi bani!
Acum, dupa toate cele întâmplate, boierul, vazând ca n-are ce-i mai face, i-azvârle punguta. Cucosul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui si lasa pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda boiereasca, vazând voinicia cucosului, s-au luat dupa dânsul, de ti se parea cai o nunta, si nu altaeva; iara boierul se uita galis cum se duceau paserile si zise oftând:
- Duca-se si cobe si tot, numai bine ca am scapat de belea, ca nici lucru curat n-a fost aici!
Cucosul însa mergea tantos, iar paserile dupa dânsul, si merge el cât merge, pâna ce ajunge acasa la mosneag, si de pe la poarta începe a cânta: "Cucurigu!!! cucurigu!!!"
Mosneagul, cum aude glasul cucosului, iesa afara cu bucurie; si, când îsi arunca ochii spre poarta, ce sa vada? Cucosul sau era ceva de spariet! elefantul ti se parea purice pe lânga acest cucos; s-apoi în urma lui veneau cârduri nenumarate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete si mai boghete.
Mosneagul, vazând pe cucosul sau asa de mare si de greoiu, si încunjurat de-atâta amar de galite, i-a deschis poarta. Atunci cucosul i-a zis:
- Stapâne, a?terne un tol aici în mijlocul ograzii.
Mosneagul, iute ca un prâsnel, asterne tolul. Cucosul atunci se asaza pe tol, scutura puternic din aripi si îndata se umple ograda si livada mosneagului, pe lânga paseri, si de cirezi de vite; iara pe tol toarna o movila de galbeni, care stralucea la soare de-ti lua ochii!

Mosneagul, vazând aceste mari bogatii, nu stia ce sa faca de bucurie, sarutând mereu cucosul si dezmerdându-l.
Atunci, iaca si baba vine nu stiu de unde; si, când a vazut unele ca aceste, numa-i sclipeau rautacioasei ochii în cap si plesnea de ciuda.
- Mosnege, zise ea rusinata, da-mi si mie niste galbeni!
- Ba pune-ti pofta-n cuiu, mai baba! Când ti-am cerut oua, stii ce mi-ai raspuns? Bate acum si tu gaina, sa-ti aduca galbeni; c-asa am batut eu cucosul, stii tu din a cui pricina... si iaca ce mi-a adus!
Atunci baba se duce în poiata, gabuieste gaina, o apuca de coada si o ia la bataie, de-ti venea sa-i plângi de mila!

Biata gaina, cum scapa din mânile babei, fuge pe drumuri. Si cum mergea pe drum, gaseste si ea o margica s-o înghite. Apoi rapede se întoarce acasa la baba si începe de pe la poarta: "Cot, cot, cotcodac !" Baba iesa cu bucurie înaintea gainei. Gaina sare peste poarta, trece iute pe lânga baba si se pune pe cuibariu; si, dupa vrun ceas de sedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, sa vada ce i-a facut gaina!... Si, când se uita în cuibariu, ce sa vada? Gaina se ouase o margica. Baba, când vede ca s-a batut gaina joc de dânsa, o prinde s-o bate, s-o bate, pan-o omoara în bataie! Si asa, baba cea zgârcita si nebuna a ramas de tot saraca, lipita pamântului. De-acu a mai mânca si rabdari prajite în loc de oua; ca bine si-a facut râs de gaina si-a ucis-o fara sa-i fie vinovata cu nemica, sarmana! Mosneagul însa era foarte bogat; el si-a facut case mari si gradini frumoase si traia foarte bine; pe baba, de mila, a pus-o gainarita, iara pe cucos îl purta în toate partile dupa dânsul, cu salba de aur la gât si încaltat cu ciubotele galbene si cu pinteni la calcâie, de ti se parea ca-i un irod de cei frumosi, iara nu cucos de facut cu bors.