Pe un plai de munte
de Dan Nedelea
Am plecat în excursie, într-o zi de toamnă. Aveam intenția să facem un circuit pe culmi montane, pentru că vremea se anunțase bună și doream să admirăm panorame largi. Dar.. dimineața era plină de ceață. N-am renunțat, ne-am gândit că, poate sus, lucrurile vor sta altfel.
Deocamdată înaintam printr-o negură deasă și rece. Ce puteam vedea era doar vegetația desfrunzită, pe lângă care treceam. Și totuși, bruma și ceața condensată împodobiseră fiecare detaliu, cum pe această fostă inflorescență fiecare fir de păianjen devenise un colier de picături. În alte condiții meteo n-am fi putut admira asemena creații.
Ne așteptam să urcăm pe un drum clar, dar înaintam fără vreo potecă, prin iarbă înaltă și printre tufe. Și treptat, în fața noastră s-a deschis o poartă de lumină.
Și urmând rezele de soare, un drum a prins și el contur.
Se risipește ceața!
Ne-am ridicat, odată cu crestele, deasupra aburilor din văi. Pentru un picior de munte, pomii printre care urcam earu o prezență mai puțin așteptată.
Drumul a devenit larg și clar, dar baricada de crengi întâlnită spunea că nu se mai trecuse de mult pe aici…
Un fost cimitir! Pomii întâlniți, drumul ca de car, toate ne spuneau acum că pe aici a fost o așezare omenească.
Din fața cimitirului, aceasta este panorama către munți. N-am văzut-o în excuria de toamnă, din cauza ceții, dar am revenit în alte anotimpuri, să redescoperim locurile misterioase spre care trecusem prin poarta de lumină.
O fântână bătrână, vegheată de o cruce de piatră, anunță intrarea în fostul sat.
Iată și casele, părăsite, ascunse vara în frunzișul nucilor.
Prin ochii fostelor ferestre poți arunca o privire spre drum.
Între arbuștii de lîngă casă, un coteț încăpător pentru păsări și porci mai spune ceva despre bunăstarea existentă cândva aici. La o vizită ulterioară nu mai era, semn că a fost în continuare util, în altă parte.
În miezul fostului cătun, între florile primăverii...
… și între draperiile aprinse ale toamnei.
Un hambar, îngrijit până nu demult.
Am urcat spre amintirea satului din culme din mai mult direcții. Din satele de la poale poți ajunge sus în cel puțin o oră și jumătate de mers întins. Drumul ales acum trece pe lângă o livadă compactă, care mărturisește trecuta prezență a oamenilor gospodari, pe care acum n-o mai îngrijește nimeni, dar ea iși face datoria să înflorească în primăvară.
Pomii, cultivați cândva, se iau la întrecere cu versanții înfloriți sălbatic.
Casa cea mai de sus a așezării abandonate. În baza casei, sub fereastră, se vede o deschidere îngustă, verticală.
Deschiderea aparține grajului ce se afla sub casă, și a fost construită astfel încât din interior să se poată trage cu pușca! Într-un loc izolat, era nevoie și de apărare.
Din apropierea casei de sus, așa se văd valurile dealurilor, spre ieșirea din munte.
Pe locul fostului sat mai trec turme de oi și capre. Cum s-a numit? Unde se afla? Nu mai are importanță. L-am găsit din întâmplare. În curând nu va mai rămâne nicio urmă.
Panorama spre munte se va păstra aceeași, încadrată încă o vreme de florile satului.
