Cred că fiecare copil care a participat la MUSIC CAMP INTERNATIONAL are o poveste interesantă despre cum a ajuns să cunoască această minunată organizație.
În urmă cu șapte ani, eram in clasa a cincea, când profesoara de muzică din școală a format un cor de zece copii care știau germană, ca să cânte colinde nemțești la un concurs. După competiție ne-a întrebat cine ar vrea să se înscrie la o tabără de zi de muzică, care urma să aibă loc la sfârșitul vacanței de vară în cadrul festivalului de muzică clasică “George Enescu”, organizat din doi în doi ani la București. Tabăra dura o săptămână. Iată, așa simplu, am fost norocoasă sa ajung la MUSIC CAMP INTERNATIONAL. Nici nu-mi puteam imagina la acel moment ce lume fascinantă se afla în spatele acestui nume!
A trecut vara, vacanța de după clasa a cincea era pe sfârșite, dar începea tabăra. În prima zi ne-am adunat peste 300 de copii din tot Bucureștiul. Într-o săptămână trebuia să invățăm cinci, șase cantece pe care să le interpretăm la concert, iar acestea nu erau cântece pentru copii, ci erau de Beethoven sau Händel! Experiența organizatorilor și-a spus cuvantul! Instructorii ne-au motivat, iar cu marele ajutor al lui Connie, dirijoarea, am cântat la concert alături de orchestra simfonică, în fața a sute de oameni. Nici nu am avut toți loc pe scenă, fapt pentru care Connie ne-a pus prin public.
Am avut șansa să interpretez nu numai piese la care doar visam că aș putea vreodată să le învăț, dar și să studiez să cânt o melodie la instrumente de care nici măcar nu știam că există: Orff, clopoței clasici, clopoței rezonanți, etc.
În fiecare an MUSIC CAMP INTERNATIONAL organizează în preajma Paștelui tabăra „Paștle cu Maeștri”. E un moment pe care îl aștept cu nerăbdare! Aproape o suta de copii din toată țara ne stângem pentru o săptămână într-un oraș (Cluj, Sibiu, Brașov, Sinaia, Iași...). Pe o parte din ei îi știu din alte tabere, însă mulți sunt noi. Ne bucurăm că putem sta tot timpul împreună, iar pe lângă cor și instrumente avem diverse activități, jocuri, seara talentelor, film. Este tare amuzant deoarece și profesorii participă la fel ca noi. Ne simțim ca într-o famile mare!
Programul este unul solicitant, mai ales pentru o persoană cu puțină experientă, dar muncim din greu iar rezultatul se vede la concert. E o zi de bucurie, însă și plină de tristețe când vine clipa să ne luăm rămas bun de la atâtea persoane minunate! Și sunt așa multe...!!
Aceasta este povestea mea, poate nu este cea mai interesantă, dar mie mi-a schimbat mult viața.
Mulțumesc în mod deosebit lui Connie Fortunato, inițiatoarea și sufletul acestui proiect, care din America vine în România, pentru a deschide copiilor, cu ajutorul muzici, o fereastră spre o lume minunată.
Îi mulțumesc, de asemenea, lui Eszter, care împreuna cu echipa ei de profesori, pe lângă lecții cu copiii se ocupa de organizare, cazare, masă, orchestră; fac tot ce pot ca să nu ne lipsească nimic și să ne simțim bine. Acești oameni cred în puterea modelatoare a muzicii, iar pasiunea lor este molipsitoare!