În anii trecuți, Rumänienadventskalender mi-a oferit ocazia de a vă prezenta mai multe articole despre curbura Carpaților și ținutul Buzăului.
Iată că această denumire, Ținutul Buzăului, nu mai este o simplă și generală cuprindere a plaiurilor buzoiene. ci un teritoriu precis delimitat, ca margini și întindere, aflat pe stânga râului Buzău, care cuprinde zone de deal și munte. Sub formă de geoparc, își propune să pună în valoare frumusețile locale, cele naturale (în primul rând geologice) împletite cu cele create de om (tradiționale, culturale, istorice, folclorice), să susțină păstarea lor, oferind șansa dezvoltării locale și a turismului.
Inițiativa de a crea geoparcul Ținutul Buzăului a aparținut Consiliului Judeţean Buzău și Universității București, de la sfârșitul lui 2007. A inclus inițial teritoriul a 16 comune, devenite ulterior 18. Este deci un teritoriu complet rural, cu o suprafață de aproximativ 1000 de km² și cu mai mult de 40.000 de locuitori. Din anul 2017 administrația geoparcului s-a organizat sub forma Asociației Ținutul Buzăului, o organizație non-guvernamentală și non-profit.
În iunie 2020 Asociația Ținutul Buzăului a transmis la UNESCO scrisoarea de intenție pentru obținerea statutului de Geoparc UNESCO. Astfel Ținutul Buzăului poate deveni un teritoriu cu valori recunoscute internațional, fiind promovat de UNESCO și de rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor. De aici mai multă faimă, dublată însă de creșterea responsabilității pentru păstrarea conținutului său și dezvoltarea comunității locale.
O știre recentă, care m-a determinat să scriu acest articol, anunța că vizita de evaluare a specialiștilor UNESCO a avut loc, în septembrie 2021. Au fost impresii favorabie, cu mari șanse de a obține în 2022 statutul dorit.
Despre Ținut există o mulțime de informații în Internet, dar, cum era de așteptat, marea majoritate se referă la obiectivele cele mai cunoscute, cum sunt Vulcanii Noroioși, carstul pe sare din Platoul Meledic, vestigiile rupestre de la Aluniș sau Nucu, chihlimbarul de la Colți. Sunt, însă, în geoparc, o mulțime de alte frumuseți și valori, poate mai greu accesibile. Un astfel de loc am ales să vă prezint, pe care îl consider emblematic pentru acest Ținut al Buzăului: satul Ruginoasa. Că face parte din comuna Brăești e un detaliu administrativ. Veți vedea, are multe din însușirile care au dus la creșterea aprecierii și interesului pentru geoparc. Le poți afla, cu strădania de a străbate pâraie și culmi întortocheate, sau de a te ridica pe vârfuri de stâncă, de unde priveliștea te va răsplăti.
Iată amplasarea satului Ruginoasa! E înconjurat din toate părțile de astfel de creste, doar spre depărtare, cum privim, ieșirea pe vale este mai domoală.
E mai mult un loc de refugiu, strecurat la capătul unor văi sinuoase, la 30 km de drumul principal de pe Valea Buzăului, pe afluentul din partea stângă, Bălăneasa.
E surprinzător, nu-i așa?, să descoperim casele unui sat, în adâncurile acestor culmi stâncoase.
Îmbinarea minunată a vegetației cu piatra, din care a crescut.
O lacrimă din rășină de pin, viitoare nestemată de chihlimbar.Abruptul pe care îl vedeți se numește sec: Culmea Pietrei. Îl înconjoară case risipite din Ruginoasa.
La baza celui mai înalt și neted dintre pereții de la Culmea Pietrei este săpată, direct în piatră, o ușă! O vedeți în centrul pozei, în spatele copacului lipsit de frunze. Se numește chiar așa, Ușa Pietrei. A fost începutul unei locuințe rupestre, care a rămas, însă, neterminată.
Peretele de la Ușa Pietrei, văzut de deasupra…
De cealaltă parte a muntelui față de Ușa Pietrei se află Peștera de la Culmea Pietrei, o fostă grotă, amenajată pentru locuire rupestră. În prezent peretele în care era săpată intrarea s-a prăbușit. Aici se păstrază, incizată în piatră, această inscripție cu caractere chirilice, ce reprezintă anul 7022 de la facerea lumii, conform cronologiei bizantine, adică anul 1514 după Hristos. Este din timpul domniei lui Neagoe Basarab în Țara Românească, o perioada de creștere a numărului monahilor retrași în sihăstrie. Conform altor însemne, refugiul în scop de apărare, în grotele din această regiune, poate fi consemnat de la începutul creștinismului.
În imediata vecinătate, o altă amenajare rupestră se păstrează în Culmea Ghiocei. Sunt două prispe (polițe) adâncite prin săpare, sub stâncă. Probabil forma lor le-a dat numele de Policiori. Pe pardoseala de piatră se păstrază urmele unor desene și inscripții vechi.
Iată o porțiune din ele. Până acum nu a fost stabilită o semnificați precisă a lor.
Atât de sus se află prispele de la Policiori față de sat. Chiar din marginea lor căderea e abruptă. Probabil au constituit și un punct de observație.Dar să coborâm și la nivelul satului. La intrarea în sat, acum 15 ani, se mai puteau vedea suporți pentru legat caii la potcovit.
Așa arată iarna ulița principală, un culoar de gheață netedă.
Spre sfârșitul uliței principale, care are aproximativ un kilometru, până sub pereții de piatră, încă a mai fost loc pentru câteva case.
Mai sus, pe lângă drumul ramificat în pantă mare, s-au mai așezat gospodării.
Un adevărat muzeu al vieții rurale.
Primăvara poate înflori și sub țancurile care ne amintesc unde ne aflăm.
În apropierea unei alte grote ce a oferit adăpost sihaștrilor, cu numele Căsoaia. Sălbăticia locului ne arată de ce a fost ales pentru refugiu.
Prin pădure descoperim tot felul de ciudățenii, cum ar fi această iască, din neamul ciupercilor, încă tânără și în creștere.
Gală de stejar, produsă de frunza arborelui după ce o viespe a depus acolo ouă. Această sferă adăpostește larva insectei și îi oferă hrană, până cînd aceasta va ajunge în faza adultă și o va părăsi.
Avem acum o imagine mai cupinzătoare despre Ruginoasa: un sat trăind firesc într-un relief frământat, între copaci, sub stânci.
Și biserica din Ruginoasa și-a găsit loc doar în adăpostul pădurii, deasupra satului. A fost construită în 1858, din lemn, și este monument istoric.
Ați avut în față un crâmpei din Ținutul Buzăului. Alăturați alte și alte variate fragmente pentru a întregi bogăția acestui geoprc, demn de a fi cunoscut și recunoscut.
